Românii și celții

Eu cred că mare parte din caracteristicile etnice actuale, etnografia actuală sunt moștenire a perioadei multimilenare a „uniunilor de triburi”, care începe în Europa o dată cu agricultura, înainte de Christos cu 7 - 10 mii de ani, și ține până la civilizația antică romană. Ceea ce avem astăzi etnic este ceea ce a răzbătut și a evoluat prin acea perioadă romană, prin perioada popoarelor medievale, prin națiunile moderne (mai ales prin cele mai puțin modernizate, precum națiunea română).


Acele uniuni de triburi coagulau un mod de viață specific, bazat pe ritualuri, datini, tradiții, religii, mitologie, limbi, coregrafie, costumație, muzică, ritmuri ancestrale desfășurate în comun. Religia și limba au evoluat poate cel mai mult, dar au păstrat din caracterisitcile obținute în interinfluențarea din acele uniuni de triburi. Ele ajungeau să aibă o viață comună datorită condițiilor geografice și migrațiilor de triburi. 


Astfel Bazinul Dunării De Jos, Bazinul Dunării de Mijloc, Depresiunea Transilvaniei au constituit astfel de unități geografico-etnice, cu caracteristici care străbat până în zilele noastre. Etnografia actuală dovedește că Ardealul ținea mai mult de Dunărea de Mijloc, fapt întărit întrucâtva și de apartenența la aceleași stat medieval. Dacă am căuta acele baze etnice ale etniei române ele se regăsesc în uniunile de triburi celtice din Bazinul Dunării de Mijloc, eravisci, scordisci, dardani, osini (oșeni?), cotrini (codreni?) etc. Aceștia au fost consemnați de greci și nu se știe dacă strămoșii irlandezilor, galezilor, scoțienilor aveau ceva în comun cu acești „keltoi” (săritori din umbră) de pe Dunărea Mediană, conviețuind cu triburi de traco-geto-daci (strămoși ai slavilor?), anumiți sarmați-sciți (strămoși ai ungurilor?), anumiți iliri (strămoși ai albanezilor?). După Iustinian I, după căderea limesului roman la moartea împăratului Phocas (610, deci nu în 602), romanii din sudul Bazinului Dunării de Mijloc se vor concentra în Ardeal, de unde vor expanda în părțile nordice ale Bazinului Dunării de Jos, începând cu Bucovina, influențând lingvistic și religios populația de acolo. „Cotrinii” din nordul Moldovei dansează o horă foarte faină pe care au adus-o poate de undeva din sudul Dunării, unde au preluat-o pe vremea războaielor marcomane, întorcându-se gata romanizați în „locurile natale” ca un vârf de lance al migrației românilor spre spațiul românesc actual. „Purtata” și „învârtita” din cea mai mare parte Ardealului provin din cultura locuitorilor Bjelo-Brdo (în jurul anului 1000), iar ultimii sosiți sunt sud-ardelenii și argeșenii venind din zonele culturii Komani-Kruje (în jurul anului 1200).