Robert Rösler

„Nu mi-e teama ca cititorul german va descoperi vreo tendentiozitate politica in studiile mele; caci comparand cu impartialitate rezultatele cercetarii mele constiincioase si fara justificari moralizatoare, cu autorii unei lucrari asemanatoare nimeni nu i-ar nega independenta. Este deosebit in Romania si in tarile locuite de romani unde perjudiciile nationaliste care le intuneca intelegerea vor face ca orice informatie venita din afara sa fie primita cu revoltare si mare suspiciune.

De cativa ani incoace exista parerea ca a existat o populatie romaneasca in evul mediu la nord de Dunare. Despre aceasta nu gasesc traditii istorice reale, si eu trebuie sa iau nota de lipsa acestor evidente indubitable.”

http://oaltaistorie.wordpress.com/

Robert Rösler nu găsește decât o mitomanie de escroci la români, aceea de-a folosi minciuna pentru a-și susține interesele politice, escrocheria politică, „curvăsăria politică”. Dar românii practică și lașitatea în fața realităților lor istorice, practică fuga în trecutul conceput ca o simplă non-realitate. Pur și simplu o armată de istorici se cramponează de o „civilizație daco-romană”, mai nou, de o „civilizație dacă”, și apoi caută să-i ducă  prin istorie pe acești prestabiliți „strămoși ai românilor” falsificând istoria, simplificând-o până la caricatura relațiilor dintre „migratori” și „autohtonii sedentari, pașnici, numeroși”. Este o tendință a permanentizării, a an-istoriei.

Regăsim această tendință și când legăm, de exemplu, ortodoxia actuală de trecuta realitate a rivalității dintre Roma și Constantinopol. E clar că Roma devenise victorioasă, ortodoxia s-a păstrat un timp doar la adăpostul păgânilor turci și mongoli, fiind mult timp o formă înapoiată, pervertită de creștinism. Revenirea ortodoxiei reprezintă de fapt ridicarea Rusiei non- sau semi-europene (cum pseudo-europeană era și este Turcia), care a sprijinit muribundele ortodoxii din Balcani, prea fanatice și prea formaliste.

Ceea ce uimește la români este ticăloșia scârboasă cuplată cu prostia asurzitoare a unor vite care nu sunt în stare să rumege. Este clar  munții noștri au captat toate marile migrații din perioada dintre huni (375) și tătari (1241), unii nomazi s-au strecurat mai departe prin trecătorile munților, îndeosebi prin culoarul Olt-Mureș. Și totuși netrebnicii ajunși „istorici” continuă să susțină permanența unui popor sedentar și pașnic în această arie în toată această perioadă. Și milioane de handicapați mintal îi susțin până în pânzele albe.

Tocmai această situație de fapt a „cercetării istorice românești” arată drama acestui popor. Este prea amestecat, conservă prea multe obiceiuri diverse, situație care îl predispune spre anomie și haos, spre răsturnarea valorilor, spre întronarea prostiei și ticăloșiei în vârful piramidei de valori. Este plauzibil că tocmai puținătatea și completa dezorganizare a populației locale a atras populația romanică din Peninsula Balcanică în perioada amintită spre acest teritoriu năpăstuit, în dorința ei de a-și conserva tradițiile și obicieiurile. Din păcate și românii au fost atinși de spiritul nefast al locului. Românizând, s-au deromânizat. Fenomenul se întâmplă și astăzi în Muntenia, unde prin asimilarea țiganilor, românii se țiganizează.