A fi român astăzi

Nu se poate spune că nu mai există o cultură populară, preluată din familie. Astăzi însă etnocultura este mult stilizată, deși mai păstrează caracteristicile esențiale, fundamentele „aproape biologice” ale atitudinilor  față de viață, societate, moarte, muncă, dragoste etc. Această stilizare o face mai greu de sesizat chiar și pentru purtătorul etnoculturii respective. În plus față de vremurile premoderne azi se practică migrația individuală ceea ce înmulțește numărul familiilor mixte, combinările acestor etnoculturi schematice, abstractizate. Apoi există impactul masiv al profesionalizării religiei, al educării și aplicării normelor juridice și morale, al profesionalizării artei, care artă are tot mai multe probleme în a se adăpa din cultura populară, să mai țină cu poporul, cum îi recomanda Timotei Cipariu. Scena nu este decât un muzeu al folclorului întreținut de profesioniștii care uneori își exprimă propria sensibilitate modernă.

În consecință foarte mulți înțeleg prin „român” o anumită categorie, mai mult sau mai puțin minoritară, mai mult sau mai puțin fictivă de cetățeni ai statului actual. Dacă cineva ne privește ca cetățeni ai statului român și ne blamează pentru sărăcia, slugărnicia sau bădărănia noastră (după cum ne situăm într-o ierarhie, duplicitatea este asigurată), pentru incapacitatea noastră de-a respecta o disciplină a muncii sau societății atunci când suntem numai noi între noi, când cineva ne blamează, nu îi răspundem cu demnitate, ci evocăm cine știe ce comunitate etnică care rareori știm ce înseamnă. De fapt însăși reacția politică arată că ne considerăm tot cetățeni, dar numai aceia care sunt „buni români”, care nu sunt „țigani”, adică anomici. Este tendința unui grup de a înfășca statul și de a-l folosi cu duritate, aspect specific tuturor regimurilor dictatoriale, extremiste, de stânga sau de dreapta.

Este și o reacțiune la situația de fapt, în care foarte mulți țigani, mulți evrei, au fost „românizați” de regimul trecut, au fost promovați în nomenclatura comunistă și  astăzi au păstrat pârghiile puterii economice și politice, dar și spiritul de neintegrare socială, de fragmentare și dezmembrare a societății, caracteristic atât interiorurilor acestor comunități, dar, mai ales, încadrării lor în societate. Sclipiciul cocălărismului și simplismul manelismului,  din această românizare-comunistizare provin. Desigur la aceste probleme se adaugă problemele de dezrădăcinare și de integrare urbană al celor proveniți din clasa țărănească. Toate aceste probleme sunt mai acute în Sudul țării, în zona Bucureștiului centralist, corupt și mafiotic. Acolo „românismul” este mai isteric - cum este de-altfel orice naționalism în Balcani - tocmai pentru că păstrează cel mai slab contact cu pământul țării și totodată are cea mai mare nevoie de țara pe care o parazitează.

Românii sunt sub glie. Spiritul lor va ma bântui o vreme prin lume, pe la colțurile caselor părăsite, înainte de a-și lua zborul spre lumea aialaltă.